Miracolul sarcinii atunci când ai diabet insulino-dependent

Am născut acum aproape trei luni și la scurt timp am început să scriu acest articol. Ar fi trebuit să fie gata până acum însă ceea ce a intervenit a fost gândul că poate nu e complet sau perfect …și apoi mi-am aminit că perfecțiunea nu există și că aceste informații vor veni către oamenii potriviți, la momentul potrivit și în forma cea mai bună.

Încă dinainte de a rămâne însărcinată am observat că nu există într-un sigur loc informații complete referitoare la sarcina unei femei diagnosticate cu diabet insulino-dependent și/sau cu dezechilibre ale glandei tiroide. Pentru a mă informa a fost nevoie să îmi folosesc timpul pentru a urmări videouri lungi sau pentru a citi zeci de postări pe forumuri și grupuri de Facebook și tot nu am reușit să parcurg informații care să mă lămurească.

Aceste informații sunt rare pentru că oamenii preferă să nu povestească deschis despre experiențe atât de personale, cu bune și cu mai puțin bune, cu temeri și cu încercări. Este o formă de vulnerabilitate să povestești lucruri de genul acesta și este de mare ajutor ca atunci când te afli într-o situație similară să descoperi că există și alți oameni care au experimentat asta cu bine. Ne ajută să aflăm că nu suntem singuri și să vedem cum alți oameni au experimentat deja ceea ce trăim sau urmează să trăim.

Scriu acest articol cu intenția de a le informa și încuraja pe acelea dintre voi care își doresc să dea naștere unui copil, pe acelea dintre voi care experimentează diverse frici care au legătură cu diabetul sau cu diverse dezechilibre hormonale.

Curaj! Nu este atât de greu precum vă imaginați sau precum vi se spune!

Nu vă lăsați descurajate de statistici, probabilități sau de experiențele ori fricile altora.

Fiecare dintre noi este unică și experiența fiecăreia va fi unică.

Totul pornește de la gândurile și emoțiile noastre

Percepția personală face diferența dintre ușor și greu așa că modul în care gândim este esențial! Fiecare dintre noi își creează mare parte din propria realitate prin alegerile pe care le face iar aceste alegeri iau naștere din gândurile pe care le avem.

S-a demonstrat științific faptul că “emoțiile sunt descărcări electrice, chimice și hormonale ale sistemului nervos uman. Emoțiile influențează și sunt influențate de funcționarea principalelor organe, de integritatea sistemelor noastre de apărare și de funcționarea numeroaselor substanțe care contribuie la reglarea organismului.” (Gabor Mate în cartea sa, Când corpul spune nu)

Pot confirma lucrul acesta pentru că ambele boli autoimmune, atât hipertiroidia cât și diabetul cu care am fost diagnisticată la 14 ani s-au declanșat acum mai bine de douăzeci de ani în urma unui șoc emotional.

Ce avem de făcut nu este să negăm gândurile mai puțin “pozitive” și nici să tindem spre o permanentă stare zen, pentru că asta ar însemna să negăm realitatea pe care o trăim. Important este sa ne permitem să experimentăm toată gama de emoții, fără a rămâne focusați pe zona “negativă”. Atunci când acceptăm ceea ce vine către noi, după ce am făcut tot ceea ce am putut și apoi ne detașăm de ceea ce nu ne place, impactul stresului asupra sănătății se diminuează.

Când trăim într-o permanentă stare de neliniște și grijă a ceea ce s-ar putea întâmpla rău în corpul nostru aciditatea crește și mecanismele de apărare sunt în permanență activate, ceea ce duce la oboseală și la un dezechilibru al sănătății.

Iubire, nu grijă

Cuvintele au un impact mai mare decât conștientizăm de obicei. Expresia “ai grijă de tine” menită să ne responsabilizeze spre binele nostru nu face decât să ne umple mintea de grijă și de acele scenarii care conțin ce s-ar putea întâmpla mai rău. Să fim așadar atenți la această expresie și pe cât se poate să nu o folosim nici în relația cu noi și nici în relația cu ceilalți (inclusiv atunci când vine vorba despre copii noștri).

Atunci când înlocuim grija cu iubirea vom face acele lucruri care sunt spre binele nostru. Nu ne vom neglija și nu vom acționa în defavoarea propriului echilibru fizic și mental, dar nici în defavoarea vreunui alt om.

Să facem ce ține de noi

Adevărul este că e important să ne monitorizăm glicemia cu simțul răspunderii și la fel de adevărat este și că oricât de mult ne dăm silința nu putem atinge mereu perfecțiunea.

Eu am avut zile în care mâncând același număr de carbohidrați și injectându-mi aceeași cantitate de insulină aveam glicemii complet diferite, aflate la limite diametral opuse. Asta se întâmplă pentru ca există și alți factori care influențează glicemia, cum ar fi starea noastră de spirit și calitatea gândurilor, cât suntem de obosiți dar și calitatea și puritatea alimentelor pe care le mâncăm.

După mai mult de două decenii de când sunt diabetică și după câțiva ani de când folosesc senzor de urmărire continuă a glicemiei am descoperit câteva elemente importante pentru o viață fericită și echilibrată, pe care doresc să le împărtășesc cu voi:

Să considerăm echilibrarea glicemiilor o prioritate și atunci când este nevoie să acționăm să o facem fără întârziere. Cu alte cuvinte atunci când avem o glicemie mare e nevoie sa intervenim cu o corecție cu insulină iar atunci când avem hipoglicemie e important să mâncăm ceva cu carbohidrați cu acțiune rapidă.

Asta se aplică mereu, nu doar în sarcină, însă recunosc că faptul că știind că un alt suflet se afla sub efectul acțiunilor mele am aplicat acest lucru cu mai multă atenție decât înainte.

Să ne observăm și să ne ascultăm corpul. De exemplu atunci când acesta ne dă semne de oboseală este important să ne odihnim și asta pe de o parte pentru a-i oferi corpului ocazia de reînnoire a resurselor de care are nevoie și pe de altă parte pentru că atunci când suntem obosiți avem tendința de a vedea realitatea mai sumbră decât este de fapt.

Gândiți-vă de câte ori nu ați văzut o situație mai gravă decât era atunci când ați fost obosiți și cum gravitatea s-a diminuat după un somn odihnitor!

Să nu ne lăsă pradă gândurilor negre și nici scenarilor sumbre. E normal să ne treacă prin minte însă ceea ce este dăunător este să trăim în permanență sub imperiul fricii.
Să nu renunțăm la propriile bucurii, dorințe și visuri sub pretextul faptului că avem diabet sau că suntem însărcinate.

Sarcina nu este o boală iar boala nu reprezintă un capăt de lume. De exemplu eu am absolvit două facultăți și un master la ASE și cu trei luni înainte de a rămâne însărcinată am început cea de-a treia facultate, cea de Psihologie. Faptul că am absolvit anul I a fost un dar pe care l-am făcut propriei mele evoluții și o mare bucurie.

Evoluția sarcinii cu diabet și hipotiroidie

Nu sunt medic și în cele ce urmează voi vorbi despre propria mea experiență, despre acțiunile mele pe care le-am întreprins ca urmare a îndrumării medicilor și a propriilor experințe. Cum spuneam, este important să ne cunoaștem propriul corp astfel încât să aplicăm sfaturile medicale în cel mai potrivit mod pentru corpul nostru.

Încă înainte de a fi însărcinată îmi controlam periodic evoluția tiroidei și a diabetului prin două analize: TSH și Hemoglobină glicozilată (care îți arată care a fost media glicemiilor din ultimile 3 luni).

TSH-ul a fost perfect înainte de naștere însă în trimestrul I de sarcină s-a dezechilibrat ca urmare a schimbărilor hormonale apărute odată ce organismul meu a avut nevoie să susțină și copilul care se dezvolta și care nu avea înca sistemul endocrin format. Doza tratamentul meu cu Euthyrox a necesitat în timpul sarcinii o creștere cu 50% față de necesarul de dinaintea sarcinii. În prima zi după naștere am început să scad doza, sub supraveghere medicală.

Hemoglobina glicozilată a fost încă dinainte de sarcină între 6 și 7, ceea ce demonstrează un diabet echilibrat. Port senzor de monitorizare continuă și asta m-a ajutat să am o bună evoluție a glicemiilor, un bebe sănătos și o sarcină care a evoluat ca și în cazul unei femei care nu a avut vreodată diabet.

Necesarul meu de insulină s-a triplat până în momentul nașterii. Din ziua în care am născut necesarul de insulină a scăzut foarte mult, ceea ce a durat aproximativ 40 de zile. Pot spune că și acum, la trei luni după naștere necesarul de insulină este cu aproximativ 20% mai mic decât înainte de a rămâne însărcinată.

Am fost strictă privind glicemiile. Mi-am setat două alarme pe telefon astfel încât senzorul de măsurare continuă a glicemiei (conectat la telefon) să mă anunțe în momentul în care glicemia scădea sub 80 sau creștea peste 150, astfel încât să pot acționa în timp util: să mănânc atunci când glicemia scădea și să corectez cu insulină glicemia crescută. Au fost nopți în care m-am trezit și de 4-5 ori pentru a-mi menține glicemia în parametrii doriți.

Un alt lucru pe care îmi doresc să îl împărtășesc cu voi este acela că am ales ca la sfârșitul primului trimestru să fac testele genetice ale copilului, teste care se bazează pe analiza ADN prin recoltarea de sângelui de la mamă. Analizele de această complexitate au apărut acum 2-3 ani. Sunt zeci de sindroame și de boli pe care le testează și deși nu a existat un risc în sarcina mea, noi am ales să facem aceste teste și Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru că toate au ieșit bine.

Ce riscuri au fost evocate și ce s-a întâmplat de fapt?

Mi s-a spus faptul că datorită problemelor cu tiroida și a vârstei de aproape 35 de ani o să rămân greu însărcinată. În plus faptul că părinții mei au petrecut șapte ani încercând să mă conceapă adăuga un risc pentru o fertilitate mai scăzută. Nicio clipă nu am avut aceste frici și nici nu am crezut în astfel de probabilități. Eu am simțit mereu că în propria realitate aveam să rămân însărcinată cu ușurință și așa a fost- am rămas însărcinată după o lună.

Mi s-a spus faptul că multe femei sănătoase pierd sarcina și atunci, în cazul meu, cel mai probabil o să existe probleme. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu nu am avut nicio problemă, nicio sângerare ori complicație și am primit vești bune despre bebe la absolut toate controalele.

Mi s-a spus că fiind diabetică există riscul de a avea un copil cu o greutate de peste 4kg însă pentru că diabetul a fost ținut sub control fetița noastră s-a născut cu o greutate de 3790 grame și o înălțime de 51cm.

Mi s-a spus deasemenea că femeile însărcinate cu diabet și/sau hipotiroidie prezintă riscul unei creșteri ponderale excesive (peste 15kg). Eu m-am îngrășat 10 kg și jumătate și la două săptămâni după naștere aveam cu 1kg mai puțin decât atunci când am rămas însărcinată.

Mi s-a prezentat și riscul unei unui lichid amniotic în exces și a unei placente îmbătrânite înainte de vreme însă niciunul dintre acestea nu s-a întâmplat.

A fost o sarcină minunată și am iubit fiecare moment pentru că în mine băteau două inimi- a mea și a fetiței noastre care ne-a ales să îi fim părinți și care încă dinainte de a se naște mi-a oferit darul unei iubiri de sine mai mari decât înainte: iubirea față de corpul meu care a i-a dat naștere și care a făcut posibilă această transformare sacră a mea în mamă.

Sunt infinit de recunoscătoare pentru acest copil, un dar divin și plin de iubire și lumină.