fbpx

Renunțarea la control și beneficiile sale

Renunțarea la control și beneficiile sale

Mi s-a întâmplat de câteva ori în viață să plâng de bucurie și asta s-a întâmplat atunci când am lăsat viața să mă surprindă. Și a făcut-o. Ne dorim de multe ori să avem control asupra tot ceea ce ni se întâmplă și suferim pentru că de cele mai multe ori controlul ne aparține doar atunci când vine vorba despre propriile decizii și acțiuni. Alteori chiar și atunci când facem tot ceea ce este omenește posibil lucrurile iau turnuri nedorite de noi.

Acceptarea a ceea ce nu putem schimba ne oferă echilibru, liniște sufleteasca și ne ajută să ne dedicăm energia pentru ceea ce depinde de noi.

Despre controlul închipuit

Lipsa acestui control închipuit ne dă ocazia de a experimenta acele momente extraordinare în care trăim mai frumos decât ne imaginam vreodată că o putem face.

Analizându-mi trecutul conștientizez acum că a existat o perioadă în care consideram ca este nevoie să fiu puternică și că asta implică păstrarea unor aparențe. Am descoperit însă că oamenii puternici sunt cei care își acceptă propriile imperfecțiuni, își arată vulnerabilitatea, iubesc cu toată inima și au curajul de a face lucruri noi, aflate în afara zonei de confort, spre bucuria sufletului lor.

Dincolo de aparențe, esența vieții este reprezentată de autenticitate și iubire. Când suntem sinceri față de noi și când acțiunile noastre se nasc din iubire și nu din frică atunci orice am experimenta va fi spre binele nostru cel mai înalt, chiar dacă lucrurile nu se întâmplă așa cum ne dorim.

„Tot răul este spre bine

Românii au o vorbă: “Tot răul este spre bine”. Obișnuim să catalogăm ca fiind rău ceea ce nu se întâmplă cum vrem noi.

Dacă nu reușim să avem relația dorită cu cineva, dacă suntem părăsiți, dacă nu obținem job-ul dorit sau dacă pierdem metroul care ne-ar fi dus la timp la muncă, atunci spunem că s-a întâmplat ceva rău. Dacă ne observăm parcursul vieții descoperim la un moment dat sensul și motivul pentru care deși noi am făcut tot ce a depins de noi lucrurile nu s-au întâmplat cum am fi vrut.

Acceptarea ne va ajuta să descoperim că relația aceea de care țineam cu dinții nu a mers pentru că povestea vieții noastre se potrivește cu povestea altei persoane. Odată cu acceptarea descoperim faptul că atunci când am fost părăsiți ni s-a oferit o perioadă de solitudine din care am învățat mai multe despre propria noastră persoană și înțelegem că există lucruri pe care le așteptam din exterior dar a căror valoare există doar dacă vin din interiorul nostru.

Apropo de momentele acelea care ne enervează, precum atunci când ușile metroului ni se închid în față sau atunci când din diverse motive nu am ajuns într-un loc în care ne-am fi dorit, există mărturii ale celor care nu au ajuns de exemplu la muncă în data de 11 septembrie 2001 pentru ca nu le-a sunat alarma sau pentru că au vărsat cafeaua pe haine și au fost nevoiți să se întoarcă acasă, lucruri care le-au salvat viața. Să nu uităm așadar că este posibil ca uneori  aceste lucruri mărunte și deranjante să reprezinte o formă de protecție.

Când lași viața să te surprindă

Când lucrurile nu se întâmplă așa cum vrem avem tendința de a suferi. După ce am făcut tot ceea ce a depins de noi vine momentul în care dacă lăsăm viața să ne surprindă este posibil să experimentăm lucruri minunate.

Eu am descoperit mai multe despre mine, am învățat lucruri uimitoare, am întâlnit oameni minunați și am avut experiențe extraordinare atunci când am acceptat ceea ce nu puteam schimba și am ales să nu rămân agățată de suferințe sau imperfecțiuni ci să îmi dedic energia propriei fericiri și evoluții.

Încrederea în cursul vieții

Dragă Om..

prietenii tăi adevărați nu sunt cei pe care trebuie să îi impresionezi pentru a te accepta, nici cei care atunci când lucrurile nu se întâmplă cum vor ei aleg să îți întoarcă spatele. Viața îi cerne. Fă tot ce depinde de tine, acționează din iubire și apoi ai încredere în cursul vieții.

Omul alături de care vei găsi iubirea autentică nu este cel perfect, nici cel pentru care te invidiază majoritatea sau pentru care joci un rol pentru a-i fi pe plac. Este cel al cărui suflet se potrivește cu al tău. De la ceilalți înveți lecții prețioase. Nu te teme. Bucură-te!

Job-ul potrivit pentru tine nu este neapărat acela care îi va impresiona pe cei din jurul tău ci acela căruia tu vei simți că merită să îi dedici timp și energie.

Evoluăm și ne schimbăm

Să nu uităm ca evoluăm și ne schimbăm și atunci ceea ce ni se potrivește astăzi este posibil să nu ni se mai potrivească peste un timp. Nu însemnă ca ne-am pierdut timpul alături de oameni care nu ne meritau sau în locuri în care ne-am irosit potențialul.

Toți cei pe care i-am cunoscut și toate experiențele noastre din trecut ne-au ajutat să devenim cel care suntem astăzi.

Înlocuiește regretele cu recunoștință-asta îți va schimba viziunea despre viață și modul în care acționezi și iei decizii.

Mă găsești și pe Facebook și Instagram

Citește și…

Renunțarea la control și beneficiile sale

Mi s-a întâmplat de câteva ori în viață să plâng de bucurie și asta s-a[...]

Despre umbrele puterii

Conținem întuneric și lumină, facem bine și rău și oricât de mult încercăm să negăm[...]

Iubirea – partea a II a. Ierarhia iubirii

Se pot spune multe despre iubire și eu am mai dedicat articole acestui subiect. Acesta[...]

Cum imi recapat echilibrul?

Am avut nevoie de o perioada de timp in care sa observ ca ceea ce[...]

Când crezi că nu poți să realizezi ceva, descoperă povestea lui Vasile Adamescu și vei prinde aripi! – Partea I

E internetul plin de speakeri motivaționali și de povești de viață care mai de care[...]

Iubirea

Partea I Toate emotiile se afla intr-o stransa conexiune cu iubirea. Tot ceea ce exista[...]

Despre credinta, arta si creativitate

Cred in puterea rugaciunii. Cred ca acolo unde iti investesti atentia si unde iti dedici[...]

De ce este important să îmbrățișăm unicitatea?

Eu am o pasiune pentru bijuterii, haine și în general arta creată de mâna omului.[...]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.