Despre frică și conștientizare - Partea I

Copii fiind tindem să trăim în prezent. Pentru a deveni maturi, responsabili la rândul nostru, maturii din viața noastră ne atrag atenția spre viitor și ce s-ar putea întâmpla rău dacă nu facem anumite lucruri. Important este ca mai târziu, când ajungem “oameni mari”, să păstrăm echilibrul între a ne bucura de viață acum și aici și a ne preocupa de “ceea ce trebuie făcut pentru ziua de mâine”. Frica apare din gândul la ce s-ar putea întâmpla sau repeta rău.

Astăzi am avut un moment de conștientizare puternică. Am identificat în mintea mea o frică apărută în ultimul timp. Și ca orice frică nu mă lasă să mă bucur de minunile din viața mea.

Sunt studentă în anul II la Facultatea de Psihologie din cadrul unei facultăți private. Am mai absolvit doua facultăți și un master, Relații Economice Internaționale. Marketing și Managementul Afacerilor Internaționale în cadrul Academiei de Studii Economice. Am fost o elevă silitoare (nu am avut capacitatea de a toci vreodată), am avut burse și nu am avut nicio restanță. Mi-am promis că voi fi mult mai blândă cu mine în acești ani de studiu din cadrul noii facultăți. Mi-am zis că pe lângă cursurile, formările și experiențele avute în ultimii 20 de ani, această ocazie de a studia și de a mă perfecționa va fi o bucurie, va fi ca o încununare ce avea să mă ajute să devin terapeutul care alină sufletul oamenilor.

Am pornit pe această cale din iubire și dorința de a înțelege mai bine cum funcționăm noi și asta pentru că iubesc viața și pe cei care o trăiesc.

În goana după perfecțiune, adică în goana după nimic

Astăzi, privind cu atenție, m-am trezit în goana după perfecțiune. Adică în goana după nimic, pentru că perfecțiunea nu există. M-am surprins spunând și făcând lucruri aflate în dezacord cu mine. În loc să fiu blândă cu mine, pentru a mă putea dezvolta armonios, în direcția dorită m-am descoperit punând presiuni pe mine. M-am surprins acceptând situații neplăcute care se repetau pentru că eu nu îmi învățasem lecția: de a spune altora nu.

Nespunând altora nu, atunci când asta ne dorim, nu facem altceva decât să ne refuzăm bucuria vieții. Și asta obosește sufletul.

Dau frica pe iubire

M-am surprins obosită și asta nu e o problemă, pentru ca de-a lungul vieții obosim de multe ori. Problema acum era că nu îmi dădeam ocazia de a mă odihni. Trăgeam de mine ca să performez și uitasem că performanța spre care tindeam era cea a sufletului.

Și uite așa ajunsesem în punctul de a uita de cea mai importantă persoană. Am uitat de mine și de promisiunea pe care mi-am făcut-o: să evoluez cu iubire, nu cu frică, nu cu teamă, nu cu stres.

Uitasem că am plecat la drumul ăsta din iubire pentru oameni și am ajuns să uit de cel mai important dintre ei- de mine. Ce poți să dăruiești altora dacă în tine nu este echilibru?

E bine că mi-am amintit și mă bucur pentru asta. Mă pierdusem pe drum și e ok. Se mai întâmplă. Suntem oameni și suntem ghidați spre a fi pe placul societății și prea puțin pe placul nostru, al fiecăruia.

Ne pierdem uneori în haosul fricilor majorității. Mai mult decât atât, uneori le dăm atât de multă putere unora încât ajungem să ne fie rușine că nu le împărtășim fricile. Astfel ne uităm misiunea pe acest Pământ: de fi fericiți. Atunci când suntem fericiți ajungem să îi fericim pe alții.

Sursa foto: Unsplash.com